Parintele Iustin Parvu. Viata si invataturile unui marturisitor

22/12/2009

.
.
.
.
.

PARINTELE IUSTIN PÂRVU

Viata si învataturile unui marturisitor

de Gratia Lungu-Constantineanu

editia a III-a

Editura Haritina
Iasi, 2008,

.
.
.
.
.

Aceasta carte pune înaintea cititorului întreaga viata a Parintelui Iustin, prin propriile sale cuvinte, pornind de la copilarie, cu un accent aparte pe educatia primita în familie, rolul foarte important al mamei în cresterea copiilor prin propria sa traire, relatiile dintre membrii familiei si dintre membrii comunitatii satesti. Tot mama este cea care, prin faptele ei, formeaza si cultiva în familie iubirea de Dumnezeu prin rugaciuni si prezenta la sfânta Biserica. Înalta moralitate a mamei l-a sustinut sufleteste pe Parintele în închisoare.

În chinurile si torturile aplicate în închisori de-a lungul a 16 ani, se întareste credinta în Dumnezeu, ca singura sustinere si singurul sens al vietii. Tot suferintele din închisoare i-au format si întarit iubirea de oameni, pe care îi încurajeaza si acum de dimineata si pâna dupa ora 2 noaptea.

Fiecare capitol are un motto care prezinta esenta acestuia. Parintele ne arata bunatatea lui Dumnezeu, Care a dat oamenilor libertatea de a alege calea acestei vieti pamântesti, de care atârna întreaga vesnicie a noastra si a urmasilor: Orice pacat trebuie rascumparat!

Concluzia pe care o lasa Parintele este: Sa ne iubim unii pe altii, ca într-un glas sa marturisim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin!

Aprecieri

Cartea de capatâi

Gratia Lungu Constantineanu, PARINTELE IUSTIN PÂRVU. Viata si învataturile unui marturisitor, ed. a III-a revazuta si adaugita, editie OMAGIALA, 647 pagini, Editura HARITINA, Iasi, 2008, Prefatata si binecuvântata de Î.P.S. Serafim de Ottawa si întreaga Canada, cartea cuprinde o substantiala biografie a Parintelui Arhim. Iustin de la Petru Voda (care anul acesta a împlinit 89 de ani), straluminata de câteva frumoase „Cugetari asupra vietii mele”, apoi doua sectiuni de învataturi („Pilde si cuvinte de folos” si „Maxime si cugetari duhovnicesti”), iar în final bibliografie, indice de nume si rezumat (în româna si engleza). Este, fara îndoiala, cel mai rotund omagiu adus pâna azi celui pe care tot mai multi îl considera „un sfânt în viata”.

http://www.lumea-credintei.ro/sct_6/c_1/arhiva_lumea_credintei.htm

CARTI DIN ALTA DIMENSIUNE: acestea sunt cartile care apar pe neasteptate dar a caror existenta se dovedeste, de îndata ce le observam, ca nu are vârsta, de parca ar fi aici de când e lumea.

Prea putin cunoscuta la noi si poate chiar si dispretuita de apologetii culturilor seculare, „a doua literatura româna”, constând în „povete” , apologuri, omiletica si „cuvinte ziditoare” începe sa fie descoperita în aceste vremuri de deruta când, însa, omul român se întoarce la pildele marilor întelepti ce ne sunt contemporani. Dar spre a o cunoaste sunt necesare mai întâi documentele, ” materia” sapientiala si, deci, culegerea lor. O astfel de culegere a carei însemnatate se va dovedi la greutatea adevarata abia mai târziu, ne da recent Gratia Lungu Constantineanu, autoarea unui impresionant documentar continând „învataturile” marelui duhovnic de lânga Muntele Ceahlau, staretul Justin Pârvu.
O carte esentiala, care trebuie citita!

http://carti-noi.com/

Manastirea Petru Voda, al carei duhovnic si staret este Parintele Iustin Pârvu, acesta a întemeiat-o în memoria martirilor din 1948 si pâna în 1964. Una dintre dorintele Parintelui ar fi ca ziua de 14 mai sa devina zi de „pomenire a martirilor morti în închisoare” fiindca „la 14 mai 1948 a fost ziua în care au fost facute cele mai multe arestari în România în rândul intelectualilor, studentilor, a celor care se opuneau într-un fel sau altul bolsevismului, a fost o operatiune de decapitare a inteligentei si rezistentei românesti.”

Parintele Iustin Pârvu are o mare, mare dragoste de oameni. Sfintia Sa considera ca asta e datoria unui duhovnic de a veni în întâmpinarea oamenilor si de a fi într-un acelasi loc pentru ei. Trebuie sa te jertfesti pe tine pentru altii: „Ca sa-l câstigi pe om, trebuie sa ai dragoste fata de el, sa-l întelegi, sa-i fii alaturi în necazul lui, sa participi la suferinta lui.”

Cartea Viata si învataturile unui marturisitor abunda de cuvinte pline de dragoste si întelepciune ale Parintelui, multe dintre ele au caracter aforistic, fapt evidentiat si de Gratia Lungu Constantineanu prin boldirea unor litere. Spicuiesc pentru cititorii revistei câteva dinte vorbele Parintelui, lansându-le invitatia de a citi cartea pentru a se bucura duhovniceste de multe altele si pentru a-si completa imaginea despre un Parinte de o întelepciune extraordinara (dobândita, cu Harul Domnului, prin suferinta), un Parinte atât de iubit si mai ales, atât de iubitor:

„Rabdarea face parte dintr-o smerenie, cu cât omul este mai multumit si mai multumitor, mai satisfacut, mai împacat cu toata lumea, atunci îsi cladeste destinul pe rabdare.” „Dumnezeu nu are nevoie sa-I recitam rugaciuni, ci vrea ca acest cuvânt sa devina trait de noi însine.”

„Numai într-un suflet împacat încape toata lumea deodata, în sufletul încrâncenat, acrit, tulburat, nu încape nimic.”

„Iubirea aproapelui este prima treapta spre mântuire, pe treapta asta trebuie sa repeti pentru marea iubire de Dumnezeu.”

„Un neam traieste în vesnicie prin conceptia de viata sanatoasa si curata, prin onoarea si cultura lui.”

„Dumnezeu a lucrat pentru individualizare, pentru identificarea individului si a neamurilor; Satana lucreaza pentru distrugerea si uniformizarea societatii când omul nu mai conteaza.”

În anul 2001, un alt mare duhovnic si un pedagog al ortodoxiei române, regretatul acum Parinte Ioanichie Balan, spunea: „La ora actuala în România, Parintele Iustin este în frunte. În vara aceasta i-am spus Înaltului: Înalt Prea Sfintite, eu n-am întâlnit alt calugar mai calugar decât acesta.”

http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article382

Minunile Maicii Domnului

22/12/2009


Minunile Maicii Domnului.
.
.

MINUNILE MAICII DOMNULUI

tiparita intaia data in romaneste in anul 1820
la Manastirea Neamt

Editie îngrijita de Protos. Teodosie Paraschiv

ISBN 973-0-04187-3

Viata Cuviosului Parinte Ambrozie de la Optina, 2003

22/12/2009

Viata Cuviosului Parinte Ambrozie de la Optina, 2003

Viata Cuviosului de la Optina

.
.
.

de SERGHEI CETVERIKOV

Autorul traducerii din limba engleza: prof. Gratia Lungu-Constantineanu

Editie îngrijita de Protos. Teodosie Paraschiv

Tiparita cu binecuvântarea I. P. S. Serafim Joanta

Mitropolitul pentru Germania si Europa Centrala

Editura TEHNOPRESS

Iasi, 2003

.
.
.

CUVÂNT ÎNAINTE

Salutam cu bucurie traducerea si publicarea în limba româna a cartii „Viata Cuviosului Parinte Ambrozie de la Optina” (1812 – 1891). Dupa mai bine de 200 de ani de la moartea si 15 ani de la canonizarea Sf. Ambrozie de la Optina, cititorul are ocazia si bucuria duhovniceasca de a-i cunoaste viata si faptele sale si în limba româna.

Este o minune si un dar de la Dumnezeu ca semintele duhovnicesti sadite în sufletele calugarilor de catre Sf. Paisie Velicikovski (1722 – 1794), în obstea sa de la Manastirea Neamt, au rodit în tarina de la Optina, de unde au luminat mai bine de 100 de ani poporul rus, iar acum, prin mijlocirea cartilor rodesc în toata lumea ortodoxa.

Meritul de a avea astazi aceasta traducere este în primul rând al Fratiei Sf. Gherman de Alaska, care s-a îngrijit de tiparirea în engleza a monografiilor parintilor de la Optina.

Parintele Ambrozie ne încalzeste sufletul si ne aprinde de râvna duhovniceasca. Prin viata sa ne aminteste de rolul manastirilor în viata Bisericii si a societatii si al monahismului, ca element de rezistenta în apararea dreptei credinte si a moralei crestine.

În relatia monahism – societate distingem raportul parinte duhovnicesc – ucenic. Monahul desi se retrage din lume pentru a trai singur, el nu traieste pentru sine. Retragerea sa este determinata de dorul dupa Dumnezeu. El se retrage din lume, se desparte de lume, de duhul si grijile ei, si se apropie tot mai mult de Dumnezeu. El pleaca departe de lume, nu pentru ca uraste lumea, ci pentru ca o iubeste, si traind departe de lume o va ajuta cu rugaciunea sa.[1]

Monahul este cel ce se roaga pentru toata lumea; el plânge pentru întreaga lume, si aceasta este lucrarea lui de capetenie.[2] Monahul este cel despartit de toti si unit cu toti. Monahul chiar vietuind în pustie, departe de lume, el simte si traieste acut în Duhul Sfânt tragedia si suferintele întregii umanitati, mult mai intens decât cei aflati în lume si care nu cunosc harul dumnezeiesc de care se lipsesc si pe care îl ignora. El cerceteaza nefericirea societatii, îl doare inima de ea si se roaga mereu din inima pentru lume. Si astfel miluieste lumea cu rugaciunea.

Monahul se ingrijeste de mântuirea sa si de mântuirea tuturor celor vii si morti. Pentru monah dragostea adevarata, cea dumnezeiasca, se afla înlauntrul durerii pentru mântuirea sufletului sau si al durerii pentru mântuirea întregii lumi.[3]

Esenta voturilor sau a fagaduintelor monahale este lepadarea de lume sub cele trei aspecte: saracia, fecioria si ascultarea. Saracia reprezinta dezlegarea de bunurile materiale. Nu se are în vedere respingerea materiei ca pe ceva rau, ci dezlegarea inimii de orice dorinta de a detine un lucru. Fecioria reprezinta dezlegarea de trup, de patimile trupului, de pofte, de placerile trupului sub toate formele. De la aceasta treapta începe calirea intru rabdare. Ascultarea reprezinta dezlegarea de gânduri, de ambitii si de mândrie. Ascultarea, departe de a fi o acceptare a umilirii nejustificate sau a sclaviei, este mijlocul de educare al vointei, mijloc de educatie duhovniceasca, atunci când ai ca învatator un parinte duhovnicesc. Cele trei voturi corespund celor trei etape ale urcusului duhovnicesc: începator, practicant si nevoitor.

Cheia urcusului duhovnicesc este ascultarea de un indrumator duhovnicesc, avva sau parinte.

Relatia dintre îndrumatorul duhovnicesc si ucenic este relatia dintre parinte si fiu. Ea se bazeaza pe dragostea care-i leaga pe cei doi, si nicidecum pe o relatie juridica sau canonica exterioara, de subordonare. „Sa va iubiti unul pe altul asa precum Eu v-am iubit pe voi”.

Fara dragoste relatia decade la forma sa juridica, de subordonare, exterioara, relatie care nu mai are nici o valoare duhovniceasca.

Urcusul duhovnicesc presupune relatia de daruire reciproca, de ascultare întru daruire. Atunci când crestinul îsi gaseste îndrumatorul devine ascultator al aceluia în masura în care i se daruieste si i se deschide; în masura în care se lasa modelat. Aici trebuie sa adaugam un amanunt: nu admiratia te face ucenic, ci daruirea. Pentru ca numai în daruire si din daruire te supui si te lasi modelat.

La daruire si supunere se ajunge prin credinta: „dupa roade îi vei cunoaste”.

Crestinul îsi simte parintele ca pe un model lucrator de viata. El îti insufla putere si te înflacareaza ca sa-l urmezi. El este cel prin care îti descoperi vocatia, idealul de viata. Te descoperi pe tine si sensul vietii; îti descoperi talantii cu care te-a înzestrat Dumnezeu. În daruire fata de parintele duhovnicesc Duhul Sfânt te lumineaza si te întareste. Caci în aceasta relatie pe lânga lucrarea omeneasca este si lucrarea dumnezeiasca a harului. Sf. Siluan Atonitul zice: „Cel ce asculta s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu si, pentru aceasta, îi sunt daruite libertatea si odihna în Dumnezeu, si se roaga cu mintea curata, dar cei mândri si neascultatori nu se pot ruga curat chiar daca se nevoiesc mult.

Ei nu stiu cum lucreaza harul, nici daca Domnul le-a iertat pacatele. Dar cel ce asculta stie limpede ca Domnul i-a iertat pacatele, pentru ca simte în sufletul sau pe Duhul Sfânt”. Iar mai departe spune: „Ascultarea este de trebuinta nu numai monahului, ci si fiecarui om. Chiar si Domnul a fost ascultator. Cei mândri si cei care traiesc dupa rânduiala-de-sine nu lasa harul sa vieze în ei si, de aceea, n-au niciodata pace sufleteasca, dar harul Duhului Sfânt intra usor în sufletul celui ascultator si-i da bucurie si odihna”.[4]

Pentru ca „mare putere au rugaciunile unui duhovnic”. Pentru rugaciunile lui primim harul Sfântului Duh si bucurie de la Domnul Care ne iubeste si ne-a dat tot ce ne trebuie pentru mântuirea sufletelor.[5]

„Pentru sfintenie si desavârsire trei lucruri sunt necesare”, spunea Cuviosul Filothei Zervacos ucenicilor sai. „Pentru pregatirea urcusului duhovnicesc care calauzeste pe om la purificare si curatirea lui de patimile trupesti, pentru sfintirea, desavârsirea si unirea omului cu Dumnezeu se impun trei lucruri:

1. Viata crestineasca, dupa Dumnezeu a parintilor si bunul lor exemplu;

2. învatarea si educarea copiilor în frica de Dumnezeu, înca de mici, de la vârsta prunciei, de când copilul începe sa simta, sa înteleaga, sa asculte si sa vorbeasca;

3. îndepartarea de tovarasiile rele, de copiii certareti, neevlaviosi, necredinciosi, de tineri sau tinere si chiar batrâni cu astfel de comportamente, deoarece, dupa spusele vechilor întelepti, tovarasiile rele strica obiceiurile bune.”[6]

Spiritualitatea ortodoxa prin viata parintelui Ambrozie ne învata ca, dragostea crestina este împreuna traitoare cu suferinta cea din afara, dar ea vede si simte mult mai adânc. Ea patrunde tocmai în sufletul omului si vede acolo miezul suferintei – acea suferinta care nu se vindeca prin lucruri de suprafata, ci cere participarea sufleteasca a dragostei curate, reînsufletitoare, mântuitoare în numele Dumnezeului dragostei.

Parintele Ambrozie era daruit cu acest dar pâna la cea mai mare înaltime. Asa cum vom vedea, el usura si durerea trupeasca a omului cu mijloace de suprafata, dar împreuna cu aceasta, el împresura întregul suflet al omului cu simtirea dragostei.

Parintele Ambrozie ne arata ca sensul vietii este dragostea, dar nu acea dragoste omeneasca, lumeasca, fara de Dumnezeu care este urmata de o parte din intelectuali în spiritul occidentului, si care se arata prin mijloace superficiale de îmbunatatire a vietii, ci acea dragoste crestina adevarata, adânca, care îmbratiseaza sufletul întreg al semenului si vindeca, prin puterea de viata datatoare, ranile cele mai adânci si mai chinuitoare.

Parintele Ambrozie ne arata în chip limpede ca numai în Biserica lui Hristos, Biserica Ortodoxa, se afla plinatatea adevarului desavârsirii crestine lucratoare; numai aici se afla calea cea dreapta si adevarata catre viata vesnica; de aceea pentru oricine doreste sa fie desavârsit si sa sporeasca întru Hristos, pentru oricine doreste sa ajunga la viata cea vesnica, nu exista nici o alta cale decât Biserica lui Hristos – Biserica Ortodoxa, purtatoarea adevarului si a harului vesnic. Sf. Iustin Popovici zice: „Învatatura Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-Omului Hristos, rostita de catre Sfintii Apostoli, de catre Sfintii Parinti si de catre Sfintele Sinoade asupra ereticilor, este urmatoarea: Ereziile nu sunt Biserica si nici nu pot fi Biserica. Pentru aceea în ele nici nu pot exista Sfinte Taine, si mai cu seama Taina Împartasirii – aceasta Taina a Tainelor; fiindca tocmai Sfânta Împartasire este totul si toate în Biserica: Însusi Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos, si Biserica însasi, ca trup al Lui, si îndeobste tot ce este Dumnezeu-omenesc”.[7]

Cuviosul Filothei Zervakos, îndemnându-si ucenicii sa ramâna statornici în adevarata credinta ortodoxa, zice: „Dar, în aceste zile viclene, în care toti s-au abatut de la credinta, Domnul Iisus Hristos n-a parasit Biserica Sa, pe care El Însusi a zidit-o si a întarit-o, încât portile iadului nu o vor birui. Razboita si primejduita de dusmanii vazuti si nevazuti care cauta s-o nimiceasca, totusi Biserica a promovat totdeauna barbati plini de credinta si iubire, cu multa râvna, barbatie, întelepciune, cumpatare si har în propovaduirea cuvântului lui Dumnezeu, care, ca niste lei, au urmarit pe vrajmasul de moarte al Bisericii Ortodoxe. Tot astfel, si acum si în vecii vecilor, nu va înceta sa arate astfel de barbati care nu-si vor pleca genunchii noului Baal – Papa si slujitorii sai.

Chiar daca toate neamurile si toate popoarele se vor închina fiarei care s-a ridicat din abis sa corupa pe cei ce locuiesc pe pamânt, ostasii lui Hristos, ai Bisericii Ortodoxe, vor cânta: Cu noi este Dumnezeu, întelegeti neamuri, si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu”.[8]

Astazi lucrul cel mai de nevoie este ca oamenii sa afle un duhovnic, sa se spovedeasca, sa aiba încredere în el si sa se sfatuiasca cu el. Este absolut necesar – spune cuviosul Paisie Aghioritul -, ca orice credincios sa aiba duhovnic, care îl va povatui cu sfaturile lui si îl va ajuta prin Taina Marturisirii. Numai asa poate trai o viata duhovniceasca ortodoxa si poate fi sigur ca se afla pe drumul cel bun.[9]

Sa ne rugam ca acest duh de credinta smerita si curata, cu care era îndestulat Parintele Ambrozie, sa nu se împutineze, ci dimpotriva, sa se aprinda mai puternic în sfintele noastre mânastiri, asa încât acestea vietuind în acest duh sa arate parinti duhovnicesti plini de har si îndrumatori pentru poporul român dreptcredincios în aceste vremuri tulburi, în care duhul ratacirii, duhul lui Antihrist, al ecumenismului sincretist, bântuie tot mai puternic, încercând sa dezradacineze din sufletele crestinilor dreapta credinta si nadejde în Dumnezeu.

„Sa urâti toata greseala, erezia si învatatura potrivnica Bisericii Ortodoxe, ca niste buni ostasi ai lui Hristos, ca sa luati cununa cea nestricacioasa în ceruri. Amin”.[10]

Protosinghel Teodosie Paraschiv

[1] Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovniceasca, Schitul Lacu, Sf. Munte Athos, 2001, p. 320.

[2] Cuviosul Siluan Athonitul, Intre Iadul Deznadejdii si Iadul Smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 1996, p. 122.[3] Ibidem, p. 328.

[4] Cuviosul Siluan Athonitul, Intre Iadul Deznadejdii si Iadul Smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 1996, p. 134.

[5] Ibidem, p. 120.

[6] Viata si învataturile Cuviosului Parinte Filothei Zervakos, Editura „Orthodoxos Kypseli”, Thessaloniki, 1994, p. 114.

[7] Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxa si ecumenismul, Manastirea Sfintii Arhangheli – Petru Voda, 2002.

[8] Viata si învataturile Cuviosului Parinte Filothei Zervakos, Editura „Orthodoxos Kypseli”, Thessaloniki, 1994, p. 120.

[9] Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa duhovniceasca, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2001.

[10] Viata si învataturile Cuviosului Parinte Filothei Zervakos, Editura “Orthodoxos Kypseli”, Thessaloniki, 1994, p. 120.

Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi, 1998, 1999, 2006

22/12/2009

Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi, 1998, 1999, 2006

Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi

.

de SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL

Autorul traducerii din limba engleza:
prof. Gratia Lungu-Constantineanu

Studiu introductiv de Protos. Teodosie Paraschiv

Tiparita cu binecuvântarea P.S. Iustinian
Episcopul Maramuresului si Satmarului

reeditare

Iasi, 2006

.

“Viata duhovniceasca este un astfel de tarâm în care întelepciunea acestei lumi nu poate patrunde.” Sfântul Teofan Zavorâtul

Odata, la un bal annual, în mijlocul salii de dans, o tânara a vazut într-o strafulgerare nemurirea propriului ei suflet, iar când aceasta viziune I-a strabatut ochiul launtric, a fost izbita de gândul ca toata aceasta învârteala de dans era cu desavârsire zadarnica. Uluita si tulburata, ea a scris Zavorâtului: “E normal sau este o boala, în calea dorintei de a avea o viata fericita în lume?” Raspunsul la întrebarea ei a determinat o corespondenta care a alcatuit în cele din urma acest volum.

Sfântul Teofan s-a straduit ca, sufletul tânar al corespondentei sale sa fie nu numai obisnuit cu rânduielile vietii duhovnicesti, ci, mai întâi de toate, sa fie în stare sa prinda “tonul” potrivit vietii duhovnicesti. Si i-a “acordat”, la fel ca unui instrument, sufletul la acest ton, într-un mod specific personalitatii ei. A ajutat-o, mai întâi, sa auda miscarile duhului propriu, abia apoi, folosind instrumentul sufletului ei, a ajutat-o sa asculte Duhul lui Dumnezeu, Care sufla unde voieste (Ioan 3, 8).

Aceasta “acordare “ a sufletului este necesara pentru ca el sa se afle în armonie cu glasul Providentei Divine, rasunând în instrumentul inimii. Asa ca, pe buna dreptate, aceasta carte poate fi numita un manual de folos înaintea îmbarcarii pentru tarâmul vietii duhovnicesti.

Sufletul dupa moarte, 2006

22/12/2009

Sufletul dupa moarte 2006, de Ieromonah SERAFIM ROSE

Sufletul dupa moarte, 2006.

EXPERIENTE CONTEMPORANE „DUPA MOARTE” ÎN LUMINA ÎNVATATURII ORTODOXE *DESPRE VIATA DE DINCOLO

Autorul traducerii din limba engleza: prof. Gratia Lungu-Constantineanu

Studiu introductiv de Protos. Teodosie Paraschiv

Tiparita cu binecuvantarea
IPS Serafim Joanta
Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale si de Nord

reeditare
2006

Serafim Rose prezinta din punct de vedere ortodox concluziile unor medici care au studiat fenomenul si manifestarea sufletului, prin intermediul mai multor esantioane de persoane aflate în pragul mortii, sau aflate în stare de moarte clinica.

Pe lânga literatura scrisa de medici despre acest subiect, prin care se atesta ca exista suflet dupa moarte, autorul mai prezinta si literatura oculta si spiritista despre acest subiect, aratând ca însasi Scriptura afirma existenta vesnica a sufletului, când vorbeste despre felul în care trebuie sa vietuim, de care depinde cum vom fi judecati, si unde ne vom salaslui pentru vesnicie.

Serafim Rose explica vamile dând exemple din vietile sfintilor, explica ceea ce se întâmpla cu sufletul în primele 40 de zile de la moarte, locurile pe unde trece sufletul, si în legatura cu aceasta, slujbele care se fac pentru sufletul plecat din trup la 3 , 9 si 40 de zile, când are loc judecata particulara. Vorbeste despre importanta sfintelor slujbe si ajutorul acestora pentru sufletul plecat, vorbeste despre rugaciunile care se fac pentru morti. Nadejdea noastra trebuie sa fie la Dumnezeu, si la El trebuie sa cautam mângâiere si sprijin chiar atunci când cineva drag noua a plecat dintre noi luându-si viata prin propria sa decizie, sau atunci când a murit fara sa mai aiba timp sa se pocaiasca pentru pacatele sale. Citind cartea, veti afla aceste raspunsuri.

Bine ati venit!

24/11/2009

Acesta este noul site ce inlocuieste vechiul site de la http://www.megaone.com/gracelavin/.

Aici puteti gasi informatii despre cartile pe care le-am publicat si puteti face comenzi pentru ele.